Ganduri de acum si doruri de demult..

Standard

Desprinzandu-ma cu greu de orasul care provoaca atata dependenta-draga noastra capitala europeana, m -am lasat convinsa sa parasesc (pentru un sfarsit de saptamana) Bucurestiul pentru ceva mai nepoluat. O alta vineri seara….era de asteptat ca majoritatea , mai nou sclavii vehiculelor, ‘tintuiti parca impotriva vointei’ in atat de comodele scaune auto, sa o ia in goana pe autostrazile patriei. Atat de prudenti, iubitori de viata si demni de carnetul categoria B; realitatea nu difera cu nimic fata de stirile t.v… Realitatea bate stirile, iar cotidianul bate senzationalul..

Recunosc ca am plecat la drum cu o rugaciune inainte, in timpul si la fiecare serpentina pe care o simteam ca pe un fluture mult prea greoi ca sa zboare prin stomac.. Ajunsa la destinatie, am multumit in sinea mea pentru prudenta celei care a condus si pentru nondementii care nu ne-au aparut pe sosea.. Viata, ca si drumul, este o cursa.. Totul poate sa tina de sofer, de sosea, de calitatea masinii,de cei cu care te intersectezi pe parcurs sau de nimic din toate astea…

Ceea ce nu poate sa nu ma duca cu gandul la probabilitati sau la Legile lui Murphy… dar mai bine las astea pentru cei care vad partea goala a paharului..

Revenind la scurta escapada din capitala, mi-am dat seama ca un oras mai mic, mai linistit, mai putin poluat, dar cu la fel de putine locuri de parcare-proportional cu populatia- fac sa-ti fie dor de putin vacarm de Bucuresti.. Suna ciudat, dar daca ar fi mai curat, Bucurestiul nu ar mai fi o mare pata gri.. Pana atunci, in lipsa lui Captain Planet, dar in prezenta multor ‘contaminatori’ nu pot sa sper decat ca pata nu va deveni un perete… Cred ca inca mai traiesc in romanele lui Marcel Proust, desi oricat de persistent si aromat ar fi parfumul unei ‘madeleine’, timpul a ascuns bine copilaria, spatiile verzi din fata blocului pe care jucam jocuri ‘soldate’ cu genunchi juliti, dar parca totul era atat de candid, frumos, euforic, incat uitam sa mai plang. Anii au trecut, iar jocurile copilariei au devenit virtuale.. Ce rate si vanatori.. acum impuscam rate in fata unui monitor.. care dupa cateva ore, zile, saptamani ne oboseste ochii, mintea, creierul… Dar nu-i nimic.. daca mai demult sa fi miop putea fi un complex, acum este ‘sexy’ sa porti ochelari… Iar am deviat de la subiect, dar sunt atatea care nu sunt cum ar fi frumos sa fie.. ca sa nu folosesc verbul a trebui… Mi-e dor de jocuri reale, nu de virtual… Si uite cum Star Trek-ul nu mai este atat de SF..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s