Arhivele lunare: August 2009

Ganduri de acum si doruri de demult..

Standard

Desprinzandu-ma cu greu de orasul care provoaca atata dependenta-draga noastra capitala europeana, m -am lasat convinsa sa parasesc (pentru un sfarsit de saptamana) Bucurestiul pentru ceva mai nepoluat. O alta vineri seara….era de asteptat ca majoritatea , mai nou sclavii vehiculelor, ‘tintuiti parca impotriva vointei’ in atat de comodele scaune auto, sa o ia in goana pe autostrazile patriei. Atat de prudenti, iubitori de viata si demni de carnetul categoria B; realitatea nu difera cu nimic fata de stirile t.v… Realitatea bate stirile, iar cotidianul bate senzationalul..

Recunosc ca am plecat la drum cu o rugaciune inainte, in timpul si la fiecare serpentina pe care o simteam ca pe un fluture mult prea greoi ca sa zboare prin stomac.. Ajunsa la destinatie, am multumit in sinea mea pentru prudenta celei care a condus si pentru nondementii care nu ne-au aparut pe sosea.. Viata, ca si drumul, este o cursa.. Totul poate sa tina de sofer, de sosea, de calitatea masinii,de cei cu care te intersectezi pe parcurs sau de nimic din toate astea…

Ceea ce nu poate sa nu ma duca cu gandul la probabilitati sau la Legile lui Murphy… dar mai bine las astea pentru cei care vad partea goala a paharului..

Revenind la scurta escapada din capitala, mi-am dat seama ca un oras mai mic, mai linistit, mai putin poluat, dar cu la fel de putine locuri de parcare-proportional cu populatia- fac sa-ti fie dor de putin vacarm de Bucuresti.. Suna ciudat, dar daca ar fi mai curat, Bucurestiul nu ar mai fi o mare pata gri.. Pana atunci, in lipsa lui Captain Planet, dar in prezenta multor ‘contaminatori’ nu pot sa sper decat ca pata nu va deveni un perete… Cred ca inca mai traiesc in romanele lui Marcel Proust, desi oricat de persistent si aromat ar fi parfumul unei ‘madeleine’, timpul a ascuns bine copilaria, spatiile verzi din fata blocului pe care jucam jocuri ‘soldate’ cu genunchi juliti, dar parca totul era atat de candid, frumos, euforic, incat uitam sa mai plang. Anii au trecut, iar jocurile copilariei au devenit virtuale.. Ce rate si vanatori.. acum impuscam rate in fata unui monitor.. care dupa cateva ore, zile, saptamani ne oboseste ochii, mintea, creierul… Dar nu-i nimic.. daca mai demult sa fi miop putea fi un complex, acum este ‘sexy’ sa porti ochelari… Iar am deviat de la subiect, dar sunt atatea care nu sunt cum ar fi frumos sa fie.. ca sa nu folosesc verbul a trebui… Mi-e dor de jocuri reale, nu de virtual… Si uite cum Star Trek-ul nu mai este atat de SF..

Suntem ceea ce suntem,nu ceea ce vor altii..

Standard

Perioada ciudata.. Nu mai pot da vina pe astenia de primavara.

Vremurile pe care le traim nu accepta uratenia, dar inchid ochii cand vine vorba de prostie. De aici disproportionalitatea intre ‘ambalaj’ si ‘continut’. Cand esti copil, ti se iarta multe, cand cresti lista se micsoreaza.. Timpul trece, pacatele se inmultesc..Suntem ceea ce suntem si rar se intampla sa ne schimbam, mai ales in bine. Nu cred ca statutul nostru uman scuza relele, pentru ca tocmai aceasta umanitate este pe cale de disparitie. O societate suprasaturata de zambete false, papusi Barbie si masti de ceara. Cu caldura asta, ceara se cam topeste si ce se ascunde oare in spatele ei? O grimasa trista sau una fada? Pentru ca mi-e greu sa cred ca sub un pseudo zambet se ascunde un zambet.

Orasul fara stele..

Standard

Stau in capitala , o capitala europeana.. Multi oameni, multe fetze si prea putine suflete.

Oameni grabiti, stresati, indiferenti. Roboti. Totul este mecanic.

Multe posibilitati, multi bani, multe dependente si prea putina libertate.

Multa durere, saracie, frumusete, pesimism si prea putine vise. Oamenii au uitat sa viseze. Au imbatranit, asta face uitarea din ei.

Cand se mai gaseste cate un visator pe o banca parasita in Cismigiu privind spre lac si gandindu-se la Eminescu, vine cate un ignorant si spune: „Ia uite-l si pe pampalaul asta. Nu stie ca Eminescu a murit demult?” sau „Romantic, romantic, da’ cu banii cu ramane? Ne platesc ele intretinerea sau taxele?’.. Nu, intr-adevar. Nu au puterea asta. Insa mai alunga din umbra care ne acopera uneori. Cand plec de aici, urc in tren si ies din mizeria asta ma simt un om liber. Ma simt mai increzatoare.

Orasul asta complexeaza.

Prea mult intuneric si prea putina lumina. Si totusi, noaptea e frumos!

Relativ pustiu; multe masini, multe iubiri, multe vise si nici o stea.

De ce Bucurestiul are atatea ‘stele’ si totusi nici una pe cer?

Vreau sa ma uit in sus si sa vad steaua mea. .. A saptea de langa cea luminoasa. Ce-i drept, nu straluceste la fel, dar palpaie.

Ma-ntorc in timp, in cautarea copilariei si a noptilor la tara cand stateam pe malul apei si ma uitam la stele, desi prefer oricand elogiile lui Nichita Stanescu sau mansardele umede sau lacustrul bacovian decat plopii lui Eminescu. Chiar daca in orasul asta nu voi sta vreodata pe malul apei privind cerul, poate in cel mai bun caz ori pe cheiul Dambovitei, ori la vreo piscina-dupa posibilitati-, chiar daca Bucurestiul m-a pesimizat, parca toate aspectele astea care-mi zdruncina linistea cotidiana:traficul, poluarea, barfa, aglomeratia, stresul, toate devin o parte din viata noastra.

Bucurestiul provoaca dependenta.

Pacat ca nu intelegem ca sub soare e loc pentru toti. . Sau poate ca nu este? In curand vom avea portia de aer.

Totul este divizat, calculat, cumparat, vandut.

Maine inseamna cat mai mult profit, capital, cumparaturi, achizitii.

Azi devine ce imi cumpar ca sa atrag mai tare atentia, ca sa ma placa ceilalalti….

Iar ieri nu mai conteaza ca azi nu inteleg ca maine se poate da stingerea.

Si sufletul inca nu e salvat.

Son(s) of goodbye

Standard

I feel like leaving ,

but i need to stay

Another minute, another day,

Time is so coward

Runs away.

It doesn’t want to understand

That everything will stop one day.

Our life, our lie, our heart..

Our hope will leave us

The land will miss us

But we’ll die.

Too late to have regrets

and cry

Too soon to spread our angel wings

and fly.

Yesterday passed

Tommorow floats

Today covers our heart in clothes.

And we forgett the mornings to wake up

To wait the night

And make a prayer,

To be hold tight.

‘Cause now we have to leave

Please don’t forgett us

Still belive in

And forgive…

This sons of goodbye..

Poveste incepe acum sau se termina atunci..

Standard

Ma doare o noapte-necata in tine

Ma judeci c-am ales drumul gresit,

sau ma acuzi ca ce fac nu e bine?

O actiune pierduta in lumina difuza

Marcheaza un corp si o minte confuza.

Viata-i un pahar golit de placere

O ‘ea’ mult prea scumpa platita cu ceea ce cere..

Un obiect pe care-l posezi doar o data

O ‘ea’ fara nume, dar cu venit.

O ‘ea’ fara vise, idei, asteptari

Un corp dezgolit…

de suflet si de frustrari.

Daca eu sunt asa,

tu esti salvarea

de la viata,

sau de la starea..

Ea-i o dorinta care se termina-n zori

Iar tu un contur lipsit de culori.

Nu-i mai usor sa traiesti o viata

Decat s-o mimezi sau s-o omori?

‘Lirica’ din mine..

Standard

Ceasul mai ticaie, inima bate.

Timpul ma doare,

viata o cumpar in rate.

O stare uitata,

copilul din mine-a crescut,

adio copilarie…

Adultul e mut.

Ganduri visate, basmele au apus

Multe povesti sunt inca nespuse,

Ispirescu s-a dus.

Viata e doar o poteca,

Lupi sunt destui

Ce cale trebuie urmata

Cand te simti al nimanui?

Prezentul devine trecut,

iar cand timpul nu are rabdare

Ti-e dor de ce n-ai avut niciodata…

Dar cui nu-i e oare?

Jumatate din..

Standard


Cerul nu mai are audienta

prea putini se uita la el

doar dincolo de aparenta,

se ascunde alta la fel.

Adevar deformat, o alta parere

baloane de sapun se sparg in tacere.

Nu mai stii ce-ai pierdut

ai uitat ce mai ai

o sticla goala, ‘n” vicii s-un pai.

Unii beau ca sa uite,

altii uita sa bea

si-ntr-un minut ‘ai’ se transforma

in ‘a avea’.

Jumatate din viata s-a dus

ai doar singuratate.

A meritat atatea un viciu?

Continua tu …

mai departe.

Jumatate din vise s-au dus

am ramas cu mine,

copilul cu multe idei pierdute

pe-un drum spre nicaieri.

Zambete fade, singuratatea e stearsa

nu mai vreau riduri.

Tristetea-i o farsa.